De unde pana unde…

Primul meu contact cu aparatul foto s-a produs la varsta de 4 ani, pe cand ma aflam cu parintii la Eforie Nord in concediu, mai exact la balustrada de langa treptele de coborare spre plaja.

Mentor mi-a fost tatal meu, un fotograf foarte bun caruia nici o poza nu-i ajungea la gunoi, chiar daca fotografia a fost pentru el pasiune, nu meserie. O emotie ma incearca si acum cand ma gandesc la toti colegii mei de scoala care au fotografiile copilariei lor facute de tata, care ne insotea in toate excursiile pentru a ne asigura amintiri pe hartie.

Minunea de aparat care m-a fascinat din prima clipa este un Zorki4. Imi amintesc si acum primele sentimente, mirosul specific al tocului, greutatea si spoi caldura transmisa de mainile tatalui meu. Primul gand a fost ca tata trebuie sa-l iubeasca tare mult strangandu-l atat de tare incat sa transmita o asemenea fierbinteala metalului rece. Zorki ne insotea mereu, a fost o singura data la mare si nu i-a prea placut, apoi an de an la munte a batut carari nebanuite, a escaladat varfuri, prin soare, ploi, ninsori, a facut poze fascinante in orice conditii.

La fel de mult imi placea sa petrec timpul in laboratorul foto din baie, sa particip la procesul de creatie si tare ma mai faleam cand recunosteam o fotografie facuta de mine. Revelator, fixator, apa cu otet, o ordine a solutiilor pe care n-am s-o uit niciodata, mirosuri pe care le simt parca si acum. Dar cea mai scumpa amintire este veioza ce servea ca lampa de semilumina, pe care o folosesc si acum in sedintele foto. Cand ma gandesc ca are aproape varsta mea… 🙂

Asta a fost inceputul, aparatele din plastic nu au fost pasiunea mea, un pic de intelegere am avut pentru primul compact, dar supremul a venit la dslr-ul care mi-a schimbat viata. Canon 550d, prietenul care ma insoteste mereu, greutatea lui imi aminteste de Zorki, asa ca trecerea de la sapunel la titan nu a fost grea.

Fac fotografii cu dslr-ul cam de un an, cu fiecare fotografie invat ceva si evolutia mea mi-am inteles-o cu ajutorul primului meu blog foto, http://miky-myphoto.blogspot.ro/. Daca spun ca fotografia este o pasiune, parca spun mult prea putin. Iubesc tot ce tine de ea si nu trece o zi fara sa nu ma duca gandul fie la un cadru bun, un subiect interesant, un contras de luat in seama, un rucsacel pentru camera, un obiectiv nou, macar un filtru, ceva!

Ce imi place foarte mult, dupa 30 de ani de cand am tinut in mana prima oara aparatul tatei, cu frica sa nu stric ceva, cu o emotie de neimaginat, este ca acum tata este curios si fascinat cand tine aparatul meu in mana. Foarte tare, nu?

Povesti despre fotografie am strans de-a lungul anilor si asta datorita celui care m-a initiat, m-a invatat si mi-a transmis dragostea pentru acesta arta, tatal meu. Te iubesc tata! De asemenea ii multumesc mamei pentru ca ne-a suportat, asistat, incurajat, inspirat si inca o face. Te iubim mama! 🙂  🙂

Va multumesc atat pentru aprecierile voastre cat si pentru criticile constructive, pentru ca imi sunteti alaturi pe blog, ma bucur pentru fiecare comentariu si pentru prietenii noi.

Pe curand…

Un gând despre “De unde pana unde…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s